Unde votam?

Am trecut si de primul tur de scrutin. Al doilea vine indata, imediat dupa asteptata zi de 1 decembrie, cand probabil candidatii, Geoana si Basescu, vor face o baie de multime. Pe 6 decembrie voi merge la vot, dar unde este intrebarea? Ca voi fi pe drum, asa ca va trebui sa ma opresc undeva intre Ocna Sugatag si Bucuresti ca sa votez. Dar unde??

Vederi din America

Acum vreo 2-3 saptamani au venit in vizita la Romanica doi buni prieteni de familie de-ai nostri, plecati de prin '90 si ceva in America. Daca inainte veneau si stateau cate 2 saptamani, de data asta si-au scurtat vacanta la 1 saptamana pentru ca este foarte obositor, si ii inteleg - drum lung, nervi la aeroport, nervi in trafic,nervi la magazin, toate rudele si prietenii vor sa te vada, etc. etc. Buuunnn... daca in alti ani s-au plans ca ba le-au pierdut bagajele la aeroport, ba s-au certat cu vanzatoarele prin magazine, ba au dat nas in nas cu mafia de pe la noi, de data asta nu au zis decat atat: "Bucurestiul asta pute!". "Da, pute!", le-am raspuns, dandu-mi seama ca nu au facut altceva decat sa spuna purul adevar. Bucurestiul, capitala europeana in2009, pute! Nu am avut argumente sa sustin contrariul, ba mai mult am aprobat si am mai adus si eu exemple - tocmai ce cu o zi inainte am traversat expre strada pentru ca nu mai suportam mirosul ingrozitor de pe trotuar si probabil ca ma facusem verde-albastra la fata din cauza ca pe un ditamai bulevardul se simteau fel si fel de parfumuri. Si atunci cu ce sa ne laudam si noi? Mi-am dat seama ca nu am ce sa laud la orasul meu natal. Daca ei vorbeau despre micutul oras "provincial" in care stau, despre strazi curate, trafic bun si oameni linistiti, eu nu aveam ce sa laud. Mi-am dat seama ca dupa asta tanjesc si eu si sunt convinsa ca nu numai eu, ci multi cetateni romani. Vrem ceea ce se numeste Civilizatie!

Ticalosi fara glorie

Recomand! Daca aveti timp si bani atunci merita sa mergeti la cinema pentru a-l vedea. Inglourious Basterds, ultimul film al lui Quentin Tarantino, cu un Brad Pitt asa cum nu l-ati mai vazut pana acum - un accent extraordinar care face toti banii (atentie la acel Arrivederci!), cu un personaj negativ extraordinar, pe care aproape ca iti vine sa-l indragesti (Christoph Waltz aka. colonelul Hanz Landa) si cu un Hitler pe care nu credeam ca o sa-l vad vreodata. Nu este cum ma asteptam, nici nu-mi imaginam ca va fi asa si cu siguranta nu ma asteptat la finalul pe care l-a avut. Credeam ca ma duc la un alt film despre razboi, alte impuscaturi si alte bla bla-uri. Insa nu a fost asa, a fost un film pe cat de brutal pe atat de comic, ba te ingrozeai, ba radeai in hohote. Nici nu stiam care parte ar trebui privita mai bine - cea comica sau cea dramatica. Nu mi-a parut deloc rau ca am dat banii pe bilet, ce mi-a parut rau a fost ca am ales Hollywood Multiplex, la fel de bine as fi putut da banii la Studio, care n-a mai fost renovat de ani de zile, deoarece conditiile tehnice nu prea difera.
Asa ca trebuie vazut filmul, insa atentie cei slabi de inima, exista secvente dure, poate de asta este si Interzis celor sub 18 ani :D. Enjoy the trailer!

Ce face Boc?

Boc cel mic s-a gandit sa mai iasa nitelus pe la televizoare si prin Guvern inainte de alegerile prezidentiale. S-a gandit el ca ar fi bine sa abordeze problema educatiei si a vorbit si a tot vorbit pana ce parlamentarii au plecat rand pe rand... si Boc a tot vorbit in fata unei sali aproape goale. Nu voi descrie aici discursul, pentru ca se gaseste peste tot in media. Vreau doar sa precizez cum m-a afectat pe mine acest lucru, pentru ca sunt sigura ca pe fiecare in parte ne-a lovit, intr-o maniera sau alta, discursul lui Boc. Da, discursul s-a intins si cum TVR-ul ramane loial puterii nu putea sa nu-l transmita. Asa ca vorbaria seaca a lui Boc m-a facut sa ratez serialul preferat (care nici macar nu este telenovela :P). Imi vreau episodul din serial astazi, nu maine, nu poimanie! Din cauza asta Boc nici nu va primi de la mine un vot, niciodata, nu ca mi-a trecut prin minte vreo clipa sa i-l ofer...

Restrictii, reguli, traditii

Reguli, reguli peste tot. Restrictii si iar restrictii... sau mai bine spus superstitii si traditii. La toate nuntile la care am fost pana acum nu au lipsit rudele sau prietenii binevoitori care sa-ti zica ce sa faci, cum sa faci si sa-ti aduca aminte in caz ca ai "uitat" vreo traditie. Cu bani, fara bani, bani in san, bani sub pantof, ascunselea, invartitul, trasul...tot ce vrei si ce nu vrei auzi si vezi la o nunta. Cate bordeie atatea obiceiuri :) Insa ce ai face daca nu ai vrea sa stai si sa "pui in practica" toate obiceiurile? Vrei sa faci cum vrei tu la nunta ta, fara sa tii cont de nimeni si nimic. Oare ce se intampla daca nu pui bani sub fund sau mai stiu eu ce? Nimic, aia se intampla. De asta mi-a placut ultima nunta la care am fost, mirii habar nu aveau de obiceiuri si nici nu s-au stresat prea mult cand altii le-au zis ce sa faca. Insa cel mai mult mi-au placut trei invitati, care nu se simteau deloc stingheriti de faptul ca in jurul lor erau numai persoane la patru ace, asa cum cere "traditia". Bravo lor! Mi-au placut, ba foarte mult, mi-au adus aminte ca intotdeauna trebuie sa fi tu insuti si sa faci ce simti tu ca trebuie facut, nu ce te indeamna restul turmei sa faci. Mi-au adus aminte ce inseamna sa ai un suflet Liber.

Iata si contrastul:

Pentru ca e sambata

Astazi n-am niciun subiect anume, nimic de prin lume, nimic de prin tara. Azi voi atinge un subiect mai filosofic :) As vrea sa stiu ce va place la viata, ce va place de la viata voastra, ce iubiti sa faceti (si aici ma refer la ce iubiti cu adevarat sa faceti, nu doar un hobby trecator sau o pasiune de moment), sa va uitati adanc in sufletul vostru si sa va aduceti aminte momentele placute pe care le-ati trait, de ce sau cine se leaga ele.
Eu una recunosc si o zic la toata lumea, imi place sa scriu, este ca o joaca pentru mine, de asta am urmat calea jurnalismului, cu toate ca n-am fost indemnata sa o fac. Poate cei care tin la mine stiau ca imi va fi greu, ca la noi jurnalismul nu este acel lucru la care aspir, nu este o slujba bine platita si nici macar o slujba in care sa ai parte de liniste, calm sau o zi normala de munca. Cred ca nu poate fi facut decat din pasiune. Fiecare are pasiunea lui, a mea este scrisul.

Iubesc sa traiesc, sa aflu lucruri noi, sa intalnesc persoane noi, sa cunosc, sa stiu, sa calatoresc pentru a cunoaste, sa inteleg persoanele din jur. Iubesc inceputul de zi, insa nu-mi place sfarsitul ei, as vrea ca o zi sa tina la nesfarsit, sa pot face mult mai multe lucruri. Iubesc iarna pentru ca scoate la iveala tot ce in timpul verii este ascuns de natura inverzita, pentru ca totul este imaculat si rece. Mai nou, dar de fapt mai vechi, iubesc imortalizarea unor momente din zi, din viata unui om, dintr-o poveste de dragoste, de ura, de prietenie - fotografia. Cu toate ca altii s-au apucat timpuriu de ea, eu abia acum mi-am facut curaj, poate imi era teama de ce voi surprinde sau poate imi era teama ca nu o voi face bine, asa cum imi este mereu teama cand trebuie sa ma confrunt cu ceva necunoscut, asa cum imi este mereu teama de un nou inceput. Insa fotografia este in mine, a fost dintotdeauna, de la Zenitul parintilor pe care il luam pe ascuns inca de mica si ma prefaceam ca surprind momente, imi imaginam cadre, culori, scene, inventam povesti pe seama unui om care trecea pe strada sau a unui nor plutitor, si pana la digitalul de acum. Mi-a placut intotdeauna, un Kodak amarat pe film cumparat din banii stransi la pusculita m-a ajutat sa trec prin cele mai frumoase momente din viata, mi-a fost alaturi la bine si la rau si a imortalizat intotdeauna ce vroiam eu, niciodata nu ma contrazicea. Cand esti copil nu stii tehnica, nu stii reguli, nu stii ce e bine sau rau, pur si simplu mergi pe instinct. Imi place sa merg pe instinct, sa fiu spontana, sa nu ma iau dupa altii, sa fiu EU INSAMI.