Lansare de carte

   Cu scuzele de rigoare, mai aman putin ultima postare de la "Tema saptamanii", sper sa nu fie cu suparare :) Anunt totusi noua tema, ca sa aveti timp sa trimiteti lucrarile - "Solitudine". Ei, hai sa va vad ce o sa-mi trimiteti, vreau sa va ganditi bine inainte de a apasa pe buton, pentru ca tema nu este grea deloc. Spor la treaba va doresc!

   Dar acum vreau sa va vorbesc putin despre un eveniment la care am participat cu mare drag vineri, 3 iunie, la Palatul Copiilor. Va invitam atunci sa veniti si voi, nu stiu daca ati avut timp, dar stiu ca cei care nu au venit au ratat distractie pe cinste, fete luminate de copii si prezenta unor oameni placuti. A fost frumos si, ca tot ce este frumos pe lumea asta, s-a terminat mult prea repede. Dar eu nu m-am lasat cu una cu doua si am imortalizat momentul, pentru ca toata lumea sa poata vedea ce s-a intamplat acolo. Este vorba de lansarea cartii "Alfabetul - cheia tainelor lumii", de Aurora Georgescu. Si ca sa nu spuneti ca am dat bir cu fugitii de la tema, voi incadra aceste fotografii si la "Copilarie" :P. Las imaginile sa vorbeasca mai departe:

Apusul cartilor sau nu??

   Lumea inca mai citeste cu drag si spor, asa cum imi place si mie sa fac. Dar oare cat timp vom mai citi carti tiparite? Ne indreptam catre ceva complet tehnologizat sau vor exista mereu printuri?

Ceai in Sahara

Dupa ce am dat o raita, acum cateva saptamani, prin libraria Humanitas, pot spune ca este preferata mea pentru ca mereu gasesti cele mai noi carti, de la numeroase edituri, dar si foarte multe cu reduceri :D, mi-am achizitionat doua romane ce mi s-au parut interesante. Pe primul deja l-am terminat si, intr-adevar, intuitia nu m-a inselat. Este vorba despre "Ceai in Sahara", scris de Paul Bowles si ecranizat mai apoi cu succes de catre Bernardo Bertolucci, in 1990, productie nominalizata la Globul de Aur.

Romanul prezinta povestea a trei occidentali - Kit si Port Moresby si Tunner - plecati in indepartata Africa, aparent pentru trairea unor aventuri de neuitat. Insa, calatoria lor nu este numai una de placere, este una initiatica, este o calatorie de regasire a eu-lui demult pierdut, de intarire sau de reinnoire a valorilor proprii si de descoperirea limitelor. Asadar, totul este legat de dorinta de regasire de sine a lui Port si de dorinta acestui de a-si salva casnicia, insa "aventura" sa o influenteaza in mod direct pe Kit, care ajunge sa-si revada propriile convingeri si reguli dupa care incearca sa-si duca traiul. Cu toate ca inceputul nu parea foarte promitator, totusi, dupa primele pagini in care autorul ne introduce in atmosfera incinsa din Sahara, totul incepe sa prinda contur, ca mai apoi sa se transforme in ceea ce va duce la pierzania, intr-un fel sau altul, a celor trei protagonisti.

Bineinteles ca nu lipseste nici laitmotivul triunghiului amoros, Tunner fiind mereu intrusul, dar si stalpul de sprijin al lui Kit, in timp ce Port incearca sa isi recucereasca nevasta, dupa ce are mai multe aventuri amoroase cu cateva bastinase.

Daca la inceput cei trei pareau a avea niste caractere puternice, bine conturate, totul se rastoarna, fiecare descoperind o noua latura a sa. De aceea, motto-ul "Cartii a treia" mi se pare cel mai potrivit pentru a ilustra intreaga carte: "De la un anumit punct incolo, nu mai exista cale de intoarcere. Acela este punctul ce trebuie atins." (Kafka).

Asadar, "Ceai in Sahara" este un roman de aventura, dar in care protagonistii uita ca, oriunde ai pleca, nu poti sa scapi de tine insuti.

"Ah, acum suntem in Sahara; acum o sa facem ceaiul (...) Outka, Mimouna si Aicha se indeparteaza incet de caravana, cu tava si ceainicul si paharele lor. Ele se vor uita dupa cea mai inalta duna, ca sa vada toata Sahara. Apoi vor face ceaiul. Ele merg timp indelungat. Outka spune: 'Vad o duna inalta' si ele merg pana acolo si suie pana in varf. Atunci Mimouna spune: 'Vad o duna acolo. E mai inalta si putem vedea pana in Salah de pe ea'. Asa ca merg la ea, si e mult mai inalta. Dar cand ajung in varf, Aicha spune: 'Uite! Acolo e cea mai inalta duna. Se vede pana la Tamanrasset. Acolo locuieste acel Targui'. Soarele s-a urcat pe cer si ele au mers mai departe. La amiaza le era foarte cald. Dar ele au ajuns la duna si au urcat si au tot urcat si au tot urcat. Cand au ajuns in varf erau foarte obosite si au spus: 'O sa ne odihnim putin si apoi o sa facem ceaiul'. Dar intai au asezat tava si ceainicul si paharele. Apoi s-au intins si-au adormit. Multe zile mai tarziu trecea o alta caravana si un om a vazut ceva pe cea mai inalta duna. Si cand au urcat sa vada ce e, le-au gasit pe Outka, Mimouna si Aicha; erau tot acolo, intinse la fel ca atunci cand s-au asezat sa doarma. Si toate trei paharele erau pline de nisip. Asa si-au luat ele ceaiul in Sahara".

Varsta inocentei

"Varsta inocentei" a lui Edith Wharton este o carte care te fascineaza inca de la inceput, in special pentru tabloul foarte bine realizat al New York-ului sfarsitului de secol XIX. Aici veti intalni tabieturile si regulile dupa care se ghidau cei din inalta societate, si care nu lasau loc de intors - ori le respectai, ori erai privit ca un rebel si respins. Personajul principal, Newland Archer, este un tanar ce respecta regulile si tine mult la etichete, insa tanjeste sa poata avea libertate in tot ceea ce face, si mai ales in tot ceea ce zice. Viata sa monotona se schimba in momentul in care apare excentrica contesa Ellen Olenska, o new-yorkeza ce a fost crescuta departe de societate "perfecta" a americanilor, si care face nota discordanta in peisajul aparent linistit al marelui oras. Odata ce isi face aparitia madame Olenska, toata lumea doreste ca nunta dintre Newland si May Weeland, verisoara contesei si fata unor persoane bine vazute in societate, sa fie grabita, fiecare avand motivele sale ascunse. Chiar daca Newland crede in repetate randuri ca este indragostit de Olenska, totusi acesta iubeste mai mult ideea de a se afla in prezenta unei persoane rebele, deoarece asa se considera si el, insa in momentul in care vine vorba sa demonstreze acest lucru, nu reuseste sa fie convingator.
Asa ca tot ce se petrece in aceasta carte, premiata cu Pulitzer si recunoscuta de multi ca fiind un roman de referinta al literaturii americane, numai de inocenta nu tine, ci de perfidie si de jocurile ascunse ale marilor bogatasi.
"Acum, pur si simplu, ea se maturiza, transformandu-se intr-o copie a mamei ei si, in mod misterios, prin acest proces incerca sa-l transforme si pe el intr-un domn Welland" (...) "Sunt MORT - sunt mort de luni de zile. Si dintr-o data acest joc de cuvinte ii trezi o sugestie nebuneasca. Daca EA era cea moarta! Daca ea ar fi urmat sa moara - si sa moara curand - eliberandu-l! Senzatia de a sta acolo, in acea camera familiara, privind-o si dorindu-i moartea, era atat de ciudata, atat de fascinanta si de puternica, incat nu constientiza, imediat, enormitatea ei. Simtea doar ca, soarta ii daduse o noua posibilitate de care, sufletul lui bolnav, se putea agata."
Exista si ecranizarea cartii, realizata de Sorsese in 1993, ecranizare ce este foarte reusita, dar va recomand sa cititi intai romanul.

Batalia cartilor

Sau mai bine spus batalia trusturilor media, care nu mai stiu din ce sa scoata bani si cum sa-si creasca vanzarile. Unii oameni au vazut ca fiind de bun augur aparitia ziarelor insotite de carti, eu nu am vazut decat o lupta mediatica inca de la inceput, care pana acum a fost tacita dar acum a explodat. Strategia implementata de Cotidianul, pentru ca de fapt ei sunt primii care au scos carti impreuna cu ziarul, a luat apoi amploare in momentul in care Adevarul a inceput sa publice mari opere ale literaturii universale, in fiecare joi. Intrucat ideea a prins la public, ba chiar oamenii se bateau la inceput pe carti, cozile fiind interminabile, Jurnalul s-a gandit sa faca ceva asemanator asa ca inceput sa reediteze Biblioteca pentru Toti, dar numai titluri romanesti.

Si iata ca "Enigma Otiliei" a pus punctul pe"i" si a dezlantuit razboiul intre Adevarul si Jurnalul. Sunt tare curioasa pana unde vor ajunge, pentru ca ne aflam intr-o situatie de genul "rade ciob de oala sparta", niciun trust neavand dreptul sa cracneasca pentru ca mai mult ca sigur nu sunt in regula cu drepturile de autor. Sa nu uitam ca atat Adevarul, cat si Jurnalul au antecedente in ceea ce priveste platirea drepturilor de autor celor de drept, asa ca nu vad de ce noi, niste simpli cititori, ar trebui sa tinem cu unii sau altii (asta apropos de forumul de pe site-ul Adevarul, unde au aparut repede aparatorii celor doua parti). Asta ca sa nu mai punem la socoteala si bisnita pe care o fac. La mine in cartier exista o tanti vanzatoare de ziare care da spaga celor care aduc cartile Adevarul ca sa-i aduca mai multe, la randul ei cerand cate 1 leu in plus cumparatorilor. Si stiu ca nu este singura care le da spaga angajatilor ce distribuie cartile. Iar acum cartile, atat de la Adevarul cat si de la Jurnalul, zac cu saptamanile pe tarabe, in ciuda laudelor proprii ale ziarelor care publica articole pompoase in fiecare saptamana.

Si din asta cine are de pierdut? Cetatenii, oamenii simpli, ca mine si ca voi, care isi doresc cartile sau pur si simplu le cumpara ca sa fie in pas cu lumea (da, exista si asemenea persoane). Dintr-o data am devenit o natiune de culti, de iubitori de literatura de orice fel, dintr-o data ne-am transformat intr-o natiune care vrea sa citeasca??!! Oare sa fie chiar asa sau doar media a dovedit inca o data ca este a patra putere in stat si stie cum sa joace pe degete oamenii? Eu cred ca a doua varianta :) pentru ca sincer nu suntem o natiune culta si nici iubitoare de carti, ci de manele si de kitsch. Daca suntem asa de dornici sa citim, atunci de ce librariile sunt intotdeauna goale, de ce la targurile de carte majoritatea oamenilor merg doar ca sa mai iasa din casa si sa mai socializeze? Pentru ca asta ne-a invatat media, sa facem parte din turma, a diminuat rolul culturii si invataturii. Iar acum isi bate joc de marile opere, atat romanesti cat si internationale, taraste istoria literaturii in noroi in timp ce oamenii devin si mai indiferenti ca inainte.

Dedesubt este infernul

O noua zi sau... o noua zi de chinuri, de dezamagiri si regrete, de amenintari, cuvinte grele, amintiri chinuitoare, singuratate, apropiere, anxietate, visare si tot ce mai trebuie pentru a deveni o zi din Infern.
Asa ar putea fi prezentata o zi din viata "surorii mai mici" a lui Claire Castillon, personajul care este mereu in alerta in preajma barbatilor, pentru simplul fapt de a le cerceta comportamentul, de a-i analiza pe acesti "magari" si de a le aduce mereu reprosuri dintre cele mai usturatoare. Este vorba despre o femeie care traieste alaturi de barbati din dorinta de a le observa gesturile si reactiile pentru ca mai apoi sa le transpuna pe hartie. Dar "Dedesubt este infernul", infernul unei relatii, al sexualitatii.
"Slip, iaurturi, snack, dezgustator, si totusi, sa-i simt cuvintele pana ma simt mai bine. Sa-l sun, sa-l chem in ajutor, repede. (...) Acum stiu cum sunt barbatii, vreau sa stea departe de mine, pierduti in peisaj, ca intr-un tablou de vanatoare, cu penele in vant, fezandati."
Acestea sunt gandurile personajului care a urmarit toata viata comportamentul "magarilor", inca de cand era mica, pentru ca blestemul barbatilor planeaza asupra femeilor din familia sa de secole. Blestemul "magarilor" se abate pe rand asupra bunicii, asupra mamei si a surorii, fiecare dintre acestea ajungand in pragul in care si-ar dori sa nu fi existat barbatii, dar in acelasi timp nu se pot dezlipi de ei.
Scenele de o violenta psihica incredibila se intalnesc la tot pasul, sexul devine un chin, iubitul se transforma in cel mai rau cosmar, bun de chinuit prin gesturi si cuvinte ce denota un dezinteres total, o raceala groaznica si cu toate acestea EL revine mereu si mereu la EA, pana ce EA ii zice direct ca totul s-a terminat.
"Chiar nu vrei sa ne despartim? il intreb eu. Nu! urla barbatul cu marul lui Adam, e prea usor, ai spus ca trebuie sa vorbim, uite ca vorbesc, te iubesc, tu esti femeia vietii mele, De altfel, ce-ai zice sa ne casatorim?".
Batranul explica, se scuza, revine, batrana refuza, se distreaza, spioneaza, o apuca furia, isi bate joc de toate, mama isi iese din minti, izbucneste in ras, sora rade, tuna si fulgera, se albeste la fata, ii este rusine, cere permisiunea, magarul rade prea mult, face semne, intreaba, vrea, se apleaca, mangaie, fratele paleste, isi revine, tatal se apleaca, se ridica, intra, obliga..."Blestemul loveste inca o data. Blestemul zumzaie, zburataceste, sulita ascutita, varf respingator, dar nu ma va nimeri."