27 martie 2009
Dedesubt este infernul
O noua zi sau... o noua zi de chinuri, de dezamagiri si regrete, de amenintari, cuvinte grele, amintiri chinuitoare, singuratate, apropiere, anxietate, visare si tot ce mai trebuie pentru a deveni o zi din Infern.
Asa ar putea fi prezentata o zi din viata "surorii mai mici" a lui Claire Castillon, personajul care este mereu in alerta in preajma barbatilor, pentru simplul fapt de a le cerceta comportamentul, de a-i analiza pe acesti "magari" si de a le aduce mereu reprosuri dintre cele mai usturatoare. Este vorba despre o femeie care traieste alaturi de barbati din dorinta de a le observa gesturile si reactiile pentru ca mai apoi sa le transpuna pe hartie. Dar "Dedesubt este infernul", infernul unei relatii, al sexualitatii.
"Slip, iaurturi, snack, dezgustator, si totusi, sa-i simt cuvintele pana ma simt mai bine. Sa-l sun, sa-l chem in ajutor, repede. (...) Acum stiu cum sunt barbatii, vreau sa stea departe de mine, pierduti in peisaj, ca intr-un tablou de vanatoare, cu penele in vant, fezandati."
Acestea sunt gandurile personajului care a urmarit toata viata comportamentul "magarilor", inca de cand era mica, pentru ca blestemul barbatilor planeaza asupra femeilor din familia sa de secole. Blestemul "magarilor" se abate pe rand asupra bunicii, asupra mamei si a surorii, fiecare dintre acestea ajungand in pragul in care si-ar dori sa nu fi existat barbatii, dar in acelasi timp nu se pot dezlipi de ei.
Scenele de o violenta psihica incredibila se intalnesc la tot pasul, sexul devine un chin, iubitul se transforma in cel mai rau cosmar, bun de chinuit prin gesturi si cuvinte ce denota un dezinteres total, o raceala groaznica si cu toate acestea EL revine mereu si mereu la EA, pana ce EA ii zice direct ca totul s-a terminat.
"Chiar nu vrei sa ne despartim? il intreb eu. Nu! urla barbatul cu marul lui Adam, e prea usor, ai spus ca trebuie sa vorbim, uite ca vorbesc, te iubesc, tu esti femeia vietii mele, De altfel, ce-ai zice sa ne casatorim?".
Batranul explica, se scuza, revine, batrana refuza, se distreaza, spioneaza, o apuca furia, isi bate joc de toate, mama isi iese din minti, izbucneste in ras, sora rade, tuna si fulgera, se albeste la fata, ii este rusine, cere permisiunea, magarul rade prea mult, face semne, intreaba, vrea, se apleaca, mangaie, fratele paleste, isi revine, tatal se apleaca, se ridica, intra, obliga..."Blestemul loveste inca o data. Blestemul zumzaie, zburataceste, sulita ascutita, varf respingator, dar nu ma va nimeri."
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Pare un infern destul de amuzant, privit din exterior.
RăspundețiȘtergereŞi jur că nu sunt feministă! :)
Chiar este intr-un fel amuzant, dar si tragic. Cate putin din fiecare :) Oricum merita citit ;)
RăspundețiȘtergere