5 septembrie 2009

Pentru ca e sambata

Astazi n-am niciun subiect anume, nimic de prin lume, nimic de prin tara. Azi voi atinge un subiect mai filosofic :) As vrea sa stiu ce va place la viata, ce va place de la viata voastra, ce iubiti sa faceti (si aici ma refer la ce iubiti cu adevarat sa faceti, nu doar un hobby trecator sau o pasiune de moment), sa va uitati adanc in sufletul vostru si sa va aduceti aminte momentele placute pe care le-ati trait, de ce sau cine se leaga ele.
Eu una recunosc si o zic la toata lumea, imi place sa scriu, este ca o joaca pentru mine, de asta am urmat calea jurnalismului, cu toate ca n-am fost indemnata sa o fac. Poate cei care tin la mine stiau ca imi va fi greu, ca la noi jurnalismul nu este acel lucru la care aspir, nu este o slujba bine platita si nici macar o slujba in care sa ai parte de liniste, calm sau o zi normala de munca. Cred ca nu poate fi facut decat din pasiune. Fiecare are pasiunea lui, a mea este scrisul.

Iubesc sa traiesc, sa aflu lucruri noi, sa intalnesc persoane noi, sa cunosc, sa stiu, sa calatoresc pentru a cunoaste, sa inteleg persoanele din jur. Iubesc inceputul de zi, insa nu-mi place sfarsitul ei, as vrea ca o zi sa tina la nesfarsit, sa pot face mult mai multe lucruri. Iubesc iarna pentru ca scoate la iveala tot ce in timpul verii este ascuns de natura inverzita, pentru ca totul este imaculat si rece. Mai nou, dar de fapt mai vechi, iubesc imortalizarea unor momente din zi, din viata unui om, dintr-o poveste de dragoste, de ura, de prietenie - fotografia. Cu toate ca altii s-au apucat timpuriu de ea, eu abia acum mi-am facut curaj, poate imi era teama de ce voi surprinde sau poate imi era teama ca nu o voi face bine, asa cum imi este mereu teama cand trebuie sa ma confrunt cu ceva necunoscut, asa cum imi este mereu teama de un nou inceput. Insa fotografia este in mine, a fost dintotdeauna, de la Zenitul parintilor pe care il luam pe ascuns inca de mica si ma prefaceam ca surprind momente, imi imaginam cadre, culori, scene, inventam povesti pe seama unui om care trecea pe strada sau a unui nor plutitor, si pana la digitalul de acum. Mi-a placut intotdeauna, un Kodak amarat pe film cumparat din banii stransi la pusculita m-a ajutat sa trec prin cele mai frumoase momente din viata, mi-a fost alaturi la bine si la rau si a imortalizat intotdeauna ce vroiam eu, niciodata nu ma contrazicea. Cand esti copil nu stii tehnica, nu stii reguli, nu stii ce e bine sau rau, pur si simplu mergi pe instinct. Imi place sa merg pe instinct, sa fiu spontana, sa nu ma iau dupa altii, sa fiu EU INSAMI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu