29 aprilie 2009

Varsta inocentei

"Varsta inocentei" a lui Edith Wharton este o carte care te fascineaza inca de la inceput, in special pentru tabloul foarte bine realizat al New York-ului sfarsitului de secol XIX. Aici veti intalni tabieturile si regulile dupa care se ghidau cei din inalta societate, si care nu lasau loc de intors - ori le respectai, ori erai privit ca un rebel si respins. Personajul principal, Newland Archer, este un tanar ce respecta regulile si tine mult la etichete, insa tanjeste sa poata avea libertate in tot ceea ce face, si mai ales in tot ceea ce zice. Viata sa monotona se schimba in momentul in care apare excentrica contesa Ellen Olenska, o new-yorkeza ce a fost crescuta departe de societate "perfecta" a americanilor, si care face nota discordanta in peisajul aparent linistit al marelui oras. Odata ce isi face aparitia madame Olenska, toata lumea doreste ca nunta dintre Newland si May Weeland, verisoara contesei si fata unor persoane bine vazute in societate, sa fie grabita, fiecare avand motivele sale ascunse. Chiar daca Newland crede in repetate randuri ca este indragostit de Olenska, totusi acesta iubeste mai mult ideea de a se afla in prezenta unei persoane rebele, deoarece asa se considera si el, insa in momentul in care vine vorba sa demonstreze acest lucru, nu reuseste sa fie convingator.
Asa ca tot ce se petrece in aceasta carte, premiata cu Pulitzer si recunoscuta de multi ca fiind un roman de referinta al literaturii americane, numai de inocenta nu tine, ci de perfidie si de jocurile ascunse ale marilor bogatasi.
"Acum, pur si simplu, ea se maturiza, transformandu-se intr-o copie a mamei ei si, in mod misterios, prin acest proces incerca sa-l transforme si pe el intr-un domn Welland" (...) "Sunt MORT - sunt mort de luni de zile. Si dintr-o data acest joc de cuvinte ii trezi o sugestie nebuneasca. Daca EA era cea moarta! Daca ea ar fi urmat sa moara - si sa moara curand - eliberandu-l! Senzatia de a sta acolo, in acea camera familiara, privind-o si dorindu-i moartea, era atat de ciudata, atat de fascinanta si de puternica, incat nu constientiza, imediat, enormitatea ei. Simtea doar ca, soarta ii daduse o noua posibilitate de care, sufletul lui bolnav, se putea agata."
Exista si ecranizarea cartii, realizata de Sorsese in 1993, ecranizare ce este foarte reusita, dar va recomand sa cititi intai romanul.



27 aprilie 2009

Despre....marunt

Ooofff....din nou cu intarziere, se pare ca nu prea reusesc sa postez in weekend, cu toate ca am atatea de scris si de dezvaluit. Probabil ca cel mai bine ar fi sa fac din acest blog unul de saptamana :). Oricum, despre ce vroiam sa va scriu astazi era problema maruntului, da a banilor marunti, gen 50, 10 sau 5 bani. Vorbeam zilele trecute cu o colega de serviciu, trebuia sa-i dau ceva ce-i cumparasem si ma intreaba daca am sa-i dau rest la o hartie mare, pentru ca ea are banii fix, dar ca are 2 monede de 50 de bani. Pai si 50 de bani sunt "bani", nu? Mai ales cand te duci la piata sau la magazin si vanzatoarele trag de tine sa-ti ia maruntul. "Aveti marunt? Nu. Nici macar 1 leu? Nu. 10 bani? Nu, n-am marunt si punct." Cred ca stiti replicile :) Ideea este ca nu o data mi s-a intamplat sa am marunt, dar sa fie in geanta si sa am mainile ocupate ca sa scotocesc dupa portofel, asa ca am zis ca nu am. Dupa multe rugaminti vad ca vanzatoarea scoate de sub tejghea fisicul de monede. Hopaaa, zic. Ia uite ce avem noi aici! Un teanc de monede. Pai si atunci de ce ma intrebati mereu daca am marunt? Va este cumva lene sa le scoateti si sa le sortati? Mie cam asa mi se pare. Pai si atunci eu de ce sa ma stresez mereu sa ma scotocesc dupa marunt prin buzunare, ba sa stau sa astept inca un client, doi, ca sa imi dati restul sau sa sara cate cineva de la coada cu gura ca are el marunt si sa i se faca lui intai bon. Ca sa nu mai vorbesc de cei 5 bani sau 1 ban pe care ii pierd mereu la cumparaturi. Da, chiar ii pierd, pentru ca adunati fac mai multi bani, pe care daca nu ii am odata la mine nu pot cumpara ce trebuie. Incredibil cum functioneaza la noi sistemul , iar in strainatate alerga vanzatoare dupa mine daca nu-mi luam ultimul cent sau bonul de casa. Nu aveam voie sa ies din magazin fara restul complet sau fara bon. La noi te mai si maraie printre dinti. Spor la cumparaturi! ;)